![]() |
Despre România numai de bine |
“Despre România, numai de bine” propune o analiză neconvențională a României de azi – pleacă de la un plan local și ajunge, prin cumulare la o perspectivă mai amplă. Proiectul constă într-o serie de spectacole inspirate de câteva din orașele noastre. Ideea de pornire este simplă: regizorul (subsemnata) și dramaturgul (Peca Ştefan) se duc într-un oraș (de preferință, unul pe care să nu îl cunoască prea bine) și timp de două săptămâni încearcă să afle tot ce se poate afla despre el. Caută să descopere legendele, miturile specifice locului, de la date concrete istorice, la folclor, dar sunt interesați, în special, de modul în care se desfăşoară viaţa locală în prezent - care sunt principalele griji, dorinţe, probleme, preocupări, atât pe plan colectiv cât şi în particular. Citesc ziarele locale, se plimbă pe arterele principale și periferice, vizitează fiecare cartier si, mai ales, cauta să vorbească cu cât mai multă lume, de la primar, polițiști, asistenți sociali, personalități locale, până la cetățenii obișnuiți. Acest proces de cercetare nu are neapărat o rețetă. Informația trebuie să vină de la toate nivelele – “care este cel mai popular supermarket” poate să spună la fel de multe lucruri despre oraș ca și cea mai veche legendă sau cel mai recent conflict dintre edilii orașului. Nu cred că poți ajunge în două săptămâni la o cunoaștere profundă, dar cred că poți ajunge la o foarte puternică primă impresie. Această puternică primă impresie constituie baza viitorului spectacol. Este important de precizat că miza finală nu este un spectacol-documentar, ci unul inspirat de orașul respectiv. Deși poveștile, atmosfera, problemele din spectacol caută să reflecte cât mai bine pe cele reale, ele sunt interpretate, rezultatul fiind un produs fictiv. Ideal ar fi ca oamenii să se regăsească în spectacol, cu poveștile și problemele lor, dar să poată, în același timp, să se detașeze de ele, și să vadă propriul oraș din altă perspectivă. Pilotul acestui proiect este spectacolul “Povești adevărate, complet inventate despre Baia Mare”, inspirat bineînțeles, de orașul Baia Mare și găzduit de Teatrul Municipal din Baia Mare. Al doilea spectacol al proiectului “Despre România, numai de bine” este “5 minute miraculoase în Piatra Neamț”, la Teatrul Tineretului Piatra Neamț. Ana Mărgineanu
|
|