FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMT
PLEDEZ PENTRU TINE(RI)
EDITIA A XXIX-A, 10-18 noiembrie 2017

MihaelaFotoExpozitie7-webFESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ

PLEDEZ PENTRU TINE(RI)

EDIŢIA A XXIX-A, 10-18 noiembrie 2017

 

SELECŢIE 2017

Teatrul Tineretului împlinește anul acesta 50 de ani de când poartă acest nume. De aceea, am dorit ca selecția celei de-a XXIX-a ediţii a Festivalului de Teatru din Piatra Neamţ să stea sub semnul tinereții atât în ceea ce privește echipele şi spectacolele invitate, cât și publicul căruia i se adresează. Astfel, zece dintre producţiile selectate sunt dedicate spectatorilor tineri şi foarte tineri. De asemenea, publicul matur este invitat să intre în dialog cu perspective diferite asupra lumii în care trăim şi asupra istoriei recente, oferite de tinerii creatori. Unii dintre aceştia sunt la început de drum, unii au deja voci pregnante, recunoscute atât de public, cât și de critica de specialitate, iar alţii sunt artişti care nu mai au nevoie de nici o prezentare: Radu Afrim, Radu Nica sau Ada Milea. Spectacolele selecţionate sunt produse atât de teatre de stat (Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Național „I. L. Caragiale” București, Teatrul Odeon București, Teatrul Nottara Bucureşti, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Teatrul Excelsior București, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfîntu Gheorghe, Teatrul Ariel Târgu Mureș), cât şi de echipe și de teatre independente care și-au câștigat deja un renume prin dinamismul, coerența programelor și spectacolelor oferite comunităților în care activează (MACAZ, Unteatru, Reactor de creație și experiment, Centrul Replika).

Spre deosebire de edițiile anterioare, această ediție nu va fi una competițională, însă un grup de tineri între 14 și 19 ani va acorda un premiu de popularitate unuia dintre spectacolele din secțiunea dedicată liceenilor. Pentru cei mai tineri spectatori, cei cu vârste între 5 și 12 ani, festivalul va prezenta două producţii, una dintre ele fiind spectacolul – concert „Visătorul”, în regia Adei Milea (carea va avea premiera la Teatrul Tineretului în luna octombrie).

Festivalul se va deschide pe 10 noiembrie cu spectacolul „Wolfgang”, în regia lui Radu Afrim (producție a Teatrului Tineretului) și se va închide pe data de 18 noiembrie. Prologul festivalului va avea loc pe 9 noiembrie, când îi aşteptăm să fie alături de noi pe toţi cei interesaţi, tineri de toate vârstele, să serbăm împreună numele Teatrului Tineretului. Iar ca epilog, pe data de 19 noiembrie vă propunem să celebrăm creativitatea adolescenţilor prin două producții realizate de trupe de teatru din licee: trupa Artwist din Baia Mare (spectacol prezentat în parteneriat cu Festivalul „Ideo Ideis“) și trupa TeenAct a Colegiul Naţional „Petru Rareș” din Piatra Neamț.

Gianina Cărbunariu, regizor și dramaturg,
Selecţioner al Festivalului de Teatru Piatra Neamț (ediţia a XXIX-a)
Manager interimar al Teatrului Tineretului


Spectacole selectate:

90 de Alex Fifea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban, regia David Schwartz
Asociația O2G & MACAZ Teatru Coop, Bucureşti

 

ALL OVER YOUR FACE, scenariu colectiv, regia Botond Nagy
REACTOR de creație și experiment, Cluj-Napoca

 

BELA BARTOK ȘI POVESTEA PRINȚULUI CIOPLIT ÎN LEMN de Cristina Sârbu,
regia Monica Ciută
Teatrul Odeon București și Asociația „Clasic e fantastic

 

CALUL ALB. Scurtă istorie a urii de Smaranda Nicolau, regia Ioana Păun
Păun/Manolache/Miron/Nicolau

 

COPII RĂI de Mihaela Michailov, regia Geanina Hergheligiu
Teatrul Arte dell’Anima, București

 

DRAGOSTE ȘI INFORMAȚIE de Caryl Churchill, regia Irina Crăiță-Mândră
Teatrul Național I.L.Caragiale” București

 

EXPLOZIV de Elise Wilk, regia Andrei Măjeri
Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

 

FAMILIA OU, creație colectiva, regia Bogdan Untilă
Recul, București

 

FAMILII de Eugen Jebeleanu, regia Eugen Jebeleanu
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

 

FLUTURII SUNT LIBERI de Leonard Gershe, regia Erwin Șimșensohn
Teatrul Excelsior București

 

FRIG de Lars Norén, regia Alexandru Bogdan
Teatrul UNTEATRU, București

 

JURNAL DE ROMANIA. SFÂNTU GHEORGHE, scenariul și regia Carmen Lidia Vidu
Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe

 

PE JUMĂTATE CÂNTEC, un spectacol de Crista Bilciu
Teatrul de Foc, București

 

PENA de Adina Lazăr, Ștefan Mako (Am fost smardoaică), Ruth Smythers (Instruction and Advice for the Young Bride), regia Adina Lazăr
Create.Act.Enjoy, Cluj-Napoca

 

POVESTEA PĂSĂRII FĂRĂ CUIB de Ada Lupu, regia Iris Spiridon
Teatrul Național Vasile Alecsandri” Iași

 

ROVEGAN de Catinca Drăgănescu, regia Catinca Drăgănescu
ARENA şi Centrul de Teatru Educaţional Replika, București

 

REFUGII de Petro Ionescu, regia Raul Coldea
REACTOR de creație și experiment, Cluj Napoca

 

RESPIRAŢII de Duncan Macmillan, regia Radu-Alexandru Nica
Teatrul pentru Copii şi Tineret ARIEL, Târgu Mureş

 

SOMNAMBULISM de Iaroslava Pulinovici, regia Alexandru Mâzgăreanu
Teatrul Nottara București

 

Teatrul Tineretului participă în cadrul festivalului cu primele două premiere ale stagiunii 2017 – 2018: WOLFGANG după Yannis Mavritsakis, în regia lui Radu Afrim și VISĂTORUL după Ian McEwan, un spectacol – concert de Ada Milea.